CHINDIA SUSPENDĂ CONTRACTELE JUCĂTORILOR!

0
5

Mai multe cluburi din fotbalul românesc au decis deja să suspende contractele jucătorilor și antrenorilor în condițiile în care activitatea sportivă este blocată de pandemia de coronavirus. Printre ele se află și Chindia Târgoviște.

“Am trimis notificarea pentru a se conforma condițiilor impuse de autorități în situația stării de urgență.

Dacă nu se va mai juca, ceea ce e foarte probabil, nu e de vină nici clubul, nu e nici culpa fotbaliștilor, deci fiecare vom vedea ce are de făcut.

Ne vom așeza la masă să negociem pentru a clarifica situația și a lor, și a clubului. Nu am anunțat încă nicio sumă în notificare pentru că nu știe nimeni cât va dura starea de urgență. Lucrurile sunt destul de complicate. Nu știe nimeni dacă starea de urgență și, automat, suspendarea contractelor va ține doar 30 de zile sau se va prelungi.

Dacă lucrurile se întind, va trebui să găsim împreună o cale legală de a ajunge la un compromis. Vedem și ce decizii se vor lua din partea FRF și LPF. Poate va exista un pachet unitar pentru toate cluburile. E greu de anticipat.

Eu aș vrea să reîncepem mâine activitatea, sunt convins că și jucătorii gândesc la fel, dar, din păcate, nu depinde de noi. Am respectat și respectăm pe toată lumea, dar nu vreau să ajungem în impas cu Chindia”, a explicat președintele clubului, Marcel Ghergu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here