Situaţie critică la Primăria Pucioasa!

0
5

Primarul oraşului spune că, în lipsa unui ajutor guvernamental, funcţionarea instituţiei se află în mare pericol, pentru că bani pentru plata salariilor ar mai fi doar pentru luna aceasta, iar o situaţie asemănătoare se înregistrează şi la indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

„Primăria nu mai are bani de funcţionare. Nu cred că o să mai putem să plătim salariile decât luna asta. O să vedem ce vom face, o să facem o rectificare bugetară, dacă o să avem ce să rectificăm, pentru că în momentul de faţă am oprit toate contractele pe care trebuia să le fac. Suntem într-un an electoral în care toată lumea măreşte turaţia motoarelor şi finalizează nişte proiecte începute. Eu nu am ce să finalizez, nu pot, abia am bani de cofinanţări, pentru că asta a fost ideea principală, să asigurăm finanţarea proiectelor europene, pentru că sunt cele mai importante şi cele care aduc cel mai mare plus comunităţii. Restul investiţiilor din bugetul local le-am stopat cu teama că spitalul şi situaţia creată acolo ne va da peste cap.

La momentul de faţă încă avem un deficit imens pe partea de colectare a taxelor şi impozitelor locale, nu ştiu exact pe IVG dacă s-au colectat sumele aşa cum trebuia… Dacă mai punem şi suma cheltuită cu spitalul suntem total daţi peste cap. Nu ştiu cum o s-o scoatem la capăt, anul acesta, vă spun sincer. Nu o să mai avem bani nici pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, respectiv a salariilor însoţitorilor. Lucrurile sunt dramatice! Noi semnalăm permanent şi Ministerul de Finanţe, şi CJD, trebuia făcută o rectificare, preşedintele meu de partid a anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că va apărea o lege prin care UAT -urile vor fi sprijinite… Nu vreau să-l etichetez acum şi să spun ce cred eu despre acest demers care nu s-a finalizat şi ne-a lăsat plini de dezamăgire”, a declarat recent primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here