Radu Popa a participat la slujba ocazionată de hramul bisericii Sf.Antonie din comuna Moroieni!

0
9

“Împreună cu presedintele CJ DB, Corneliu Stefan și cu primarul Laurentiu Moraru, am participat la slujba ocazionată de hramul bisericii Sf.Antonie din comuna Moroieni.

A fost a doua oară când am intrat in inima spirtuală a acestei comunități dar, la fel ca și prima dată, m-a impresionat plăcut în special mulțimea de credincioși romi care au participat la slujbă, au cântat cu dascălii și s-au rugat cu forță, cu ochii sprijiniți de icoane.

În mod evident este meritul preotului paroh Ion Casandrescu, cel care a dovedit că stie să anuleze contrariile din această comunitate diversă și să țină legată de Biserică întreaga suflare a comunei.

Sf. Antonie este socotit a fi intemeietorul vieții monahale dar si cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții călugărești.

Spre deosebire de unii dintre epigonii săi spirituali, el a înțeles ca suntem fii ai Învierii şi destinația noastră este veşnicia. Poate și din acest motiv, Sf.Antonie si-a vândut averea si a împărțit banii săi celor nevoiasi.

Însă, ceea ce mi se pare cel mai intresant este reprezentarea sa iconografică. Sf. Antonie este reprezentat alături de un porc, simbolizând chipul divalolului care îl ispitea.

Astăzi, unii dintre semenii noștri sunt prezentați în unele poze alături de case, masini sau diverse institutii publice, semn că diavolul continuă să ispitească în forme din ce în ce mai comice.”, a transmis Radu Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here