Poliţiştii au acționat pentru verificarea respectării normelor privind regimul armelor şi al muniţiilor!

0
4

La data de 28 iulie, în intervalul orar 14:00-16:00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au acționat pe linia evaluării modului de asigurare a dispozitivului de pază în cadrul obiectivelor comerciale și pentru verificarea respectării normelor privind regimul armelor şi al muniţiilor.

În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat un transport de valori și au verificat 3 agenți de securitate, iar pentru neregulile descoperite au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat, de 29 de ani, din Municipiul Târgoviște, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce deținea un pistol pentru care nu a putut face dovada existenței unei autorizații de deținere, port și folosire.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here