Veşti bune pentru apicultorii dâmboviţeni!

0
3

Până la data de 1 august, inclusiv, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primeşte cereri de plată de la apicultorii care solicită sprijin financiar în cadrul Programul Naţional Apicol. În judeţ sunt aproximativ 140 de crescatori de albine care pot beneficia de sprijin în cadrul Programul Naţional Apicol. Până la această dată, la APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa au fost înregistrate 16 solicitări de sprijin pentru apicultură.

De asemenea, până la sfârşitul lunii iulie 2020, APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa primeşte şi cererile pentru ajutorul de stat prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul II / 2020.

Au fost primite deja 47 de cereri de ajutor de stat. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură şi a fost calculat la valoarea de 1,5258 lei/ litru. Beneficiarii trebuie să depună cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate și copiile facturilor de achiziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here